Conferința internaţională de educaţie nonformală aflată la a patra ediție, propusă a se defășura în perioada 6-7 octombrie 2018, la Sâncraiu de Mureş, abordează în principal problematica educaţiei nonformale, precum şi alte aspecte specifice procesului educaţional. Şi în acest an, obiectivul principal al conferinței este schimbul de bune practici în educația nonformală și dezvoltarea competenţelor agenţilor educaţionali participanţi de a proiecta și desfăşura activități educative cu impact pozitiv la nivelul elevilor și studenților. Prezenţa specialiştilor din mai multe ţări europene contribuie la crearea unui cadru dinamic, complex şi creativ de desfăşurare a conferinţei focalizată pe tema educaţiei nonformale.
Întrucât acțiunile de educație nonformală corespund strict intereselor, aptitudinilor și dorințelor participanților, profesorii și specialiștii implicați în activități de educație nonformală trebuie să dețină competențe psihopedagogice specifice, însoțite de multă flexibilitate, adaptabilitate si rapiditate, dar și de un entuziasm substanțial. Multe dintre acestea pot fi formate și dezvoltate în cadrul workshop-urilor desfășurate în cadrul conferinței internaționale de educație nonformală.
Conferința este structurată pe două componente:
- sesiune în plen;
- workshop-uri.
Limbile în care se pot susține prezentările sunt: engleză, italiană, spaniolă, română.
INEC 2018 se va desfășura în perioada 6-7 octombrie 2018 la Casa de Cultură din Sâncraiu de Mureş.
Imagini conferință
|
Arhiva 2016
Arhiva 2015
Arhiva 2014
Sponsori (ordonați alfabetic):
Primăria Comunei Sâncraiu de Mureș
|