STUDII DE SECURITATE
SECTIUNEA: STUDII DE SECURITATE
Odată cu prăbușirea Turnurilor Gemene din New York (septembrie 2001), paradigma globală de securitate s-a modificat fundamental. Terorismul a fost asumat de către lumea civilizată drept principal adversar; instituțiile și resursele destinate prevenirii și combaterii organizațiilor și acțiunilor teroriste au crescut și s-au multiplicat impresionant.
Crima organizată rămâne o amenințare globală, atâta timp cât organizațiile criminale nu cunosc granițe în interesele și acțiunile lor frauduloase.
Instabilitatea politică a unor state sau regiuni întregi amenință nu doar cu instaurarea unei dezordini interne cronice, dar și cu exportul conflictelor interne la scară regională. Fundamentalismele găsesc teren propice pentru a-și trimite reprezentanții în conducerea politica a statelor slabe.
Iar în ultimii ani, criza economică pare a covârși ca importanță celelalte amenințări și riscuri în mediul global de securitate. Resursele destinate managementului toturor celorlalte amenințări globale și regionale scad drastic; statele sunt nevoie să-și reducă bugetele de apărare și securitate internă; instituțiile specializate în prevenție și combatere concediază funcționari și economisesc la maximum resurse.
Sunt suficiente vechile modele teoretice de abordare a securității naționale și internaționale? Sunt ele eronate ? Putem concepe scenarii și modele de criză pentru rezolvarea eliminarea din timp a amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților?
Studenții și masteranzii
sunt bineveniți la oricare dintre secțiunile de mai sus, lucrările acestora fiind acceptate în aceleași condiții de termene, redactare și calitate științifică