Delia Georgeta Ćupurdija (1979, Sighișoara) a urmat Liceul de Artă la Sibiu apoi a studiat Limbi Moderne Aplicate (Franceză-Engleză) în același oraș la Facultatea de Litere, Istorie și Jurnalistică din cadrul Universității „Lucian Blaga”. Din 2004 până în 2005 a urmat cursuri de traducere generală și specializată la Universitatea Nice-Sophia- Antipolis. La Paris, din 2005 până în 2007 urmează studii postuniversitare la Universitatea Sorbonne Nouvelle în cadrul programului Régim Special – École Supérieure d’Interprètes et de Traducteurs. Are aptitudini și competențe lingvistice în opt limbi străine: engleză,franceză, croată, spaniolă, italiană, germană, portugheză și ebraică.
Din 2009 este lector de limba română la Facultatea de Științe Umaniste și Sociale din cadrul Universității din Zagreb. Predă diverse cursuri de limba română printre care fonetică, exerciții de traducere, exerciții de exprimare orală și un curs legat de descrierea lingvistică a idiomurilor romanice. Activitatea sa de cercetare este axată pe teme din domeniul metodologiei, traductologiei, lingvisticii cognitive și lingvisticii contrastive. A publicat diverse studii și articole în acord cu interesele sale de cercetare și a tradus câteva cărți din croată în română. Domeniile sale de interes sunt: traductologia, lingvistica comparată, lingvistică aplicată, didactica limbii române ca limbă străină. În momentul de față, Delia Ćupurdija se ocupă de limba română ca limbă străină, atât din punct de vedere didactic, cât și științific.
Conferința:
INTEGRAREA CONCEPTUALĂ – UN INSTRUMENT PENTRU VIITORII TRADUCĂTORI DE POEZIE
Rezumat:
Traducerea operelor literare este, cu rare excepții, mai dificilă decât traducerea altor tipuri de texte deoarece operele literare au valori specifice numite valori estetice și expresive. Ca gen literar, poezia are ceva special în comparație cu celelalte genuri ̶ este o formă literară în care conținutul și forma sunt indisolubil legate, o combinație inseparabilă de semantică, ritm și sunet. Prin urmare, în traducerea poeziei, traducătorul se lovește nu numai de probleme de natură lingvistică, literară/estetică și socioculturală ci se confruntă cu un punct problematic în traducerea poeziei și anume faptul că poezia are o formă condensată și compactă iar limbajul folosit în poezie se bazează în mare parte pe conotații, nu pe denotații. În general, putem spune că poezia este, în felul său, scoasă din context și separată de cadrul concret pe care îl găsim în mod normal în textele în proză ceea ce face dificil ca traducătorul (și cititorul) să-și construiască propria imagine mentală despre conținutul acesteia și contextul în care se încadrează.
Abordarea traducerii poeziei se poate face folosindu-ne de integrarea conceptuală (Gilles Fauconnier/Mark Turner, The Way We Think and the Mind‘s Hidden Complexities, 2002) activitate mentală care se referă la un set de operații cognitive pentru combinarea cuvintelor, imaginilor și ideilor într-o rețea de „spații mentale” pentru a crea un sens. Procesul de traducere a poeziei constă într-o dublă integrare conceptuală, adică dezintegrare și integrare. Prin dezintegrare, traducătorul ajunge la structura conceptuală modelată în textul sursă, acesta trebuie mai întâi să interpreteze conținutul textului, să „despacheteze” informația și, cu ajutorul formulărilor să reconstruiască procesul de conectare a conținutului conceptual și lingvistic. Apoi, prin procesul de integrare, traducătorul combină această structură conceptuală cu formularea corespunzătoare din limba țintă și creează astfel o nouă combinație potrivită pentru limba și cultura țintă. O traducere reușită este acea traducere prin care cititorul își construiește în limba țintă un conținut conceptual și o imagine mentală similară cu cea construită de cititor în limba sursă pe baza formulărilor din textul sursă. Pentru a atinge acest obiectiv propunem tinerilor traducători să aplice integrarea conceptuală în traducerea poeziilor prin următorii pași: a) dezintegrarea conținutului textului sursă prin interogarea asupra imaginilor mentale pe care poezia le construiește, crearea contextului general al poeziei, interpretarea poeziei, modelarea imaginilor individuale din cadrul poemului într-un întreg închis, încadrarea imaginilor individuale într-un cadru comun; b) integrare prin completarea conținutului conceptual oferit cu propriile idei ale traducătorului având grijă ca să nu iasă din cadrul semantic al poeziei și al temei, combinarea structurii conceptuale obținute cu formularea adecvată, crearea primei versiuni a traducerii, discutarea diferitelor aspecte ale poemului cu un traducător experimentat, formularea de întrebări pentru autor (dacă este posibil), compilarea unei noi versiuni.